Localitatea Perșani este situată în partea de răsărit a Municipiului Făgăraș, pe loc de șes, în drumul care merge de la acest oraș spre Brașov și în nemijlocita apropiere de munții și dealurile cu același nume.
Locuitorii comunei, cu excepția țiganilor se ocupă cu lucrarea pământului și creșterea vitelor. Pământul fiind îndeobște argilos, reclama munca îndoită ca sa se scoată de pe el atata roadă cât dă pământul altor comune.
Școala datează din timpul absolutismului austriac inugurat după evenimentele din 1848. Au fost și oameni bătrâni care spuneau că au învățat în școala în anii 1855 – 1860, în limba germană. Edificiul în care s-a ținut școala până în 1889, nu mai există. În acest an, 1889, comuna bisericească, în înțelegere cu cea politică au ridicat o școală cu etaj și au hotărât ca sălile de la etaj, două la număr să fie folosite de biserică pentru școală, iar sălile de jos să servească de cancelarie comunală și de locuința notarului. După câțiva ani de folosință pașnică, locuitorii fruntași s-au luat la ceartă pentru folosința clădirii și de la ceartă s-a ajuns la proces care s-a terminat abia în anul 1911.
Vedere însemnată în localitate este “baia” din care se fac cruci și monumente de toată frumusețea.
O altă vedere este “baia de scaldă” (actualele Băi Perșani), proprietatea comunei și dată în exploatarea unui antreprenor pe timp de 25 de ani, începând din anul 1925, cu condiția ca lucrările de instalare sa fie suportate de antreprenor. Cu toate că instalația e primitivă, totuși “scalda” e frecventată de multă lume din satele învecinate, vara.