Pe șesul întins, dea lungul văii ‘Scuria’ la o departare de circa 10 Km, în linie dreaptă de la Olt spre sud, este așezat micul sat Bucium. Din sat mergând spre miazăzi ajungem mai întâi într-o pădure de tufani și arini cu multe livezi de fân, apoi șesul și câmpia se prefac treptat în deal și munte. Lungimea satului are direcția N-S după cursul văii care-l taie în două. Din sat în jos în direcția N-V duce drumul vecinal spre comuna Toderița. Drumul județean cu directia E-V trecând de la Șinca–Veche peste Șercăița, în Mărgineni, taie satul în curmeziș.
Comuna este așezată într-un ținut cu împrejurări destul de frumoase și bogate în priveliști încântătoare. Un farmec deosebit prezintă vederii ridicarea aproape bruscă a falnicilor munți Carpați, cu văile și piscurile lor acoperite cu păduri seculare. Înainte cu câteva secole, pădurea se întindea și pe locul unde este așezat satul de azi.
Despre așezările de Romani în acest loc nu avem date sigure. Cele mai vechi familii din sat sunt: Ghircoiaș, Neacșu, Dobrin, Cârstea. Bătrânii spun, că locurile acestea precum și acela unde este așezată comuna Mărgineni mai în urmă, au fost proprietatea baronului Urs din Mărgineni. Lângă cele 4 familii cu timpul s-au mai așezat și altele, cum a fost familia Moga venită din Veneția și familia Grancea din Mărgineni, care au contribuit la sporirea numerică a populației comunei.
Dupa o statistică austriacă se vede că Buciumul între anii 1760-1762 avea 33 de familii cu o singura biserică. Dintre aceste familii erau 30 ortodoxe și numai trei erau trecute la unație (greco-catolici). Biserica trecuse și ea la unație cu cele trei famili de greco-catolici.
Satul a fost format numai din locuitoiri români, menținându-și caracterul ei românesc până în ziua de azi.
Locuitorii acestei comune sunt oameni credincioși, care tin mult la legea și credința lor strămoșască și la datinile din bătrâni. În toate timpurile și în ziua de azi au sprijinit și sprijinesc cu brațele și punga lor biserica și toate asezămintele comunei, între care în primul rând a fost școala. Plugăria care era ocupația de căpetenie a locuitorilor, nu le asigura îndeajuns. Dar au pământ și-l lucrează bine, totusi nu se bucură de roade înbelșugate din cauză că pământul este slab și clima rece. Numai ovăzul și cartofii se fac în cantități mai mari. Poate că această cauză a facut ca parte din acești săteni să se facă negustori de porci și viței, cutreierând ‘Țara Oltului’ și transportându-i cu căruțele la Brașov. Se întrec în a-și clădi case de zid frumoase, mari și încăpătoare, acoperite cu țiglă. Asemenea și pentru vite iși clădesc tot lăcașuri de cărămidă, mari și sănătoase. Pământul arabil încă au îndeajuns, fân puțin iar pășune deloc. Acesta e un mare neajuns, deoarece se împiedică creșterea animalelor și înmulțirea vitelor.
ȘCOALA DIN BUCIUM
Școala, începută de călugării mănăstirii a fost continuată de învățători anume pregătiți. Cel mai vechi dascăl despre care amintesc bătrânii de azi a fost Gherasim Dobrin. Aceasta a functionat cam pe la anii 1820-1842, pe vremea aceea local propriu pentru școală, nu era. Primii dascăli până la 1872 împrăștiau știința de carte în casele lor sau în case închiriate, care se făceau în regimentul de grăniceri.
