Localitate compact romaneasca din toate timpurile, dateaza de prin secolul XII. Este aseazata pe ambele maluri ale rauletului “Sinca” la gura vaii cu acelasi nume. Hotarul are o suprafata de 8800 hotare. Pe hotarul ei trece linia ferata Fagaras – Brasov, construita in anii 1906 – 1907. Pana in anum 1762 cand s-a infiintat de catre imparateasa Maria Terezzia regimentul I de granita, comuna purta numele Sinca.

Populatia, aproape in majoritate, nevrand sa primeasca armele de graniceri, de care era conditionata si trecerea la uniti, decat sa-si lepede credinta, a preferat sa-si paraseasca satul si sa se retraga in padurea de miazazi, pe la colibele ce le avea in diferite puncte din partea aceea. Treptat apoi refugiatii si-au contruit locuinte statornice, intemeind o noua comunitate sub numele de “Sinca Noua”, localitatea de unde plecasera luand numele de Sinca Veche.

In locul celor refugiati – in curs de cateva decenii – au fost colonizati locuitorii romani din diferite parti ale Transilvaniei.

Dintre vechii locuitori numai patru familii nobile au ramas, primind armele si anume: Barsan, Balan, Strambu si Urs. Ulterior refugiindu-se si familiile Balan si Urs, si au pierdut privilegiile nobiliare, ce posedau; mai tarziu unii din membrii familiilor plecate au revenit, fara a-si dobandi insa locurile pierdute. Familiile Barsan si Strambu, primind armele, au ramas in drepturi, care posedau: Barsan moara de macinat si muntele “Taga”, iar Strambu, padurea “Pucutis”.

Din aceasta localitatea au plecat parintii lui Gheorghe Sincai, cronicarul care s-a nascut in Samsalul de campie, originar din familia Strambu din Sinca Veche.

In comuna se poate patrunde pe trei sosele: pe una dinspre rasarit, de catre satul Persani, pe alta dinspre miazazi, de catre Sinca Noua, si de pe a treia dinspre apus de catre Ohaba si Sercaita.

Scoala din Sinca Veche a avut caracter confesional pana la 1913. La 1 octombrie 1913, scoala confesionala se transforma intr-o scoala comunala cu trei invatatori, cum functionase pana in 1909