Localitatea Persani este situata in partea de rasarit a Municipiului Fagaras, pe loc de ses, in drumul care mrege de la acest oras spre Brasov si in nemijlocita apropiere de muntii di dealurile cu acelasi nume.

Locuitorii comunei, cu exceptia tiganilor se ocupa cu lucrarea pamantului si cresterea vitelor. Pamantul fiind indeobste argilos, reclama munca indoita ca sa se scoata de pe el atata roada cat da pamantul altor comune.

Scoala dateaza din timpul absolutismului austriac inugurat dupa evenimentele din 1848. Au fost si oameni batrani care spuneau ca au invatat in scoala in anii 1855 – 1860, in limba germana. Edificiul in care s-a tinut scoala pana in 1889, nu mai exista. In acest an, 1889, comuna  bisericeasca, in intelegere cu cea politica au ridicat o scoala cu etaj si au hotarat ca salile de la etaj, doua la numar sa fie folosite de biserica pentru scoala, iar salile de jos sa serveasca de cancelarie comunala si de locuinta notarului. Dupa cativa ani de folosinta pasnica, locuitorii fruntasi s-au luat la cearta pentru folosinta cladirii si de la cearta s-a ajuns la proces care s-a terminat abia in anul 1911.

Vederi insemnate in localitate este “baia” din care se fac cruci si monumente de toata frumusetea.

O alta vedere este “baia de scalda” (actualele Bai Persani), proprietatea comunei si data in exploatarea unui antreprenor pe timp de 25 de ani, incepand din anul 1925, cu conditia ca lucrarile de instalare sa fie suportate de antreprenor. Cu toate ca instalatia e primitiva, totusi “scalda” e frecventata de multa lume din satele invecinate, vara.