Obtinerea certificatului de urbanism
Certificatul de urbanism se emite în funcție de scopul solicitării. Alegeți-l pe cel potrivit:
1.1. de informare – pentru a afla regimul juridic, economic și tehnic al unui imobil;
1.2. pentru operațiuni cadastrale – dezlipire, alipire, servituți de trecere, evidențieri în cartea funciară;
1.3. pentru construire / desființare – pentru a construi, desființa sau modifica.
1.1. CERTIFICATUL DE URBANISM DE INFORMARE
Se eliberează în 10 zile lucrătoare.
Documentele necesare:
a) cererea-tip pentru emiterea certificatului de urbanism de informare;
b) numărul cadastral al imobilului, dacă acesta este înscris în cartea funciară;
c) pentru imobilele neînscrise în cadastru: plan de încadrare în zonă, în sistem Stereo 70, eliberat la cerere de O.C.P.I.;
d) extras de carte funciară actualizat, nu mai vechi de 30 de zile, pentru imobilele înscrise în cartea funciară fără date cadastrale actualizate;
e) documentul de plată a taxei, în copie.
1.2. CERTIFICATUL DE URBANISM PENTRU OPERAȚIUNI CADASTRALE
Se eliberează în 10 zile lucrătoare.
Atenție: operațiunile de dezlipire, alipire, evidențiere sau înscriere a servituților făcute fără acest certificat, ori cu nerespectarea condițiilor din el, sunt lovite de nulitate absolută.
Documentele necesare:
a) cererea-tip pentru emiterea certificatului de urbanism pentru operațiuni cadastrale;
b) extras de carte funciară actualizat sau, pentru imobilele neînscrise în cadastru, plan de încadrare în zonă;
c) împuternicire din partea proprietarului, dacă solicitantul nu este proprietarul imobilului;
d) documentația cadastrală, realizată de persoane autorizate, având la bază un plan cu propunerea de comasare sau dezmembrare întocmit de un arhitect sau urbanist;
e) documentul de plată a taxei, în copie.
1.3. CERTIFICATUL DE URBANISM PENTRU CONSTRUIRE / DESFIINȚARE
Se eliberează în 15 zile lucrătoare.
Documentele necesare:
a) cererea-tip pentru emiterea certificatului de urbanism pentru construire / desființare;
b) extras de carte funciară actualizat și plan de situație cu amprenta la sol a construcțiilor care urmează să fie desființate, construite sau extinse;
c) pentru alte intervenții la construcții existente se acceptă extras de carte funciară actualizat și plan de încadrare în zonă;
d) descrierea succintă a investiției propuse;
e) documentul de plată a taxei, în copie.
CERTIFICATUL DE URBANISM NU CONFERĂ DREPTUL DE A EXECUTA LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII.